Menu

Content

Breadcrumb

A+ A A-

Sisteme de irigare de tip pop-up

 Sistemele de irigare de tip pop-up reprezinte sisteme ascunse de irigare, construite din componente care, în majoritate, sunt ferite de ochii lumii, în pămînt, iar udarea propriu-zisă se evectuiază cu ajutorul duzelor de stropit (microaspersoare tip pop-up) care se ridică la suprafaţă sub presiunea apei numai în timpul funcţionării. La încetarea stropirii, acestea se retrag automat în pământ, făcând astfel posibilă utilizarea liberă a terenurilor și a tehnicii necesare pe acest teren, de exemplu a mașinilor de tuns gazon, sau mașina de reînsămânțare. Duzele se montează pe aspersoare reglabile astfel încât să se poată acoperi toată zona ce trebuie stropită. Funcţionarea întregului sistem este dirijată de un panou de comandă, care poate fi înzestrat și cu un sensor perceptiv la starea vremii. Programarea regimului de stropire va lua în considerare starea vremii, precum şi caracteristicile plantelor aflate pe suprafaţa deservită. Mai este posibilă atașarea unui sensor de ploaie, care poate opri panoul de comandă şi, implicit, stropirea, în cazul precipitațiilor.

Acest tip de sitem se utilizează, în special  pe stadioane, în zonele verzi, sau în grădini.

Avantașele irigării terenurilor cu sisteme pop-up:

-distribuţie uniformă a apei în sol,
-o cantitate optimă de apă distribuită controlat pe zone ore de udare, deci eficienţă maximă,
-sistem ce funcţionează complet independent, fără întreţinere
-posibilităţi nelimitate de irigare pentru orice suprafeţe cu ajutorul duzelor interschimbabile sau al celor cu unghi reglabil care oferă o irigare extrem de precisă.

AGRODOR vă poate pune la dispoziție diferite tipuri duze pop-up, de la cele care pot uda suprafețe de până la un metro, până la rotoare care au o suprafață de udare de câteva zeci de metri. 

Informaţii de Contact

Drumul Național R1 (Chișinău - Ungheni),
km 14,8, s. Cojușna, r. Strășeni
Republica Moldova.
 
 
Telefon: 0 (237) 92 068 
E-mail: agrodor.succes()gmail.com
 

Despre Noi

Facebook

 

Log In or Register